Vasile Blaga: „Ponta a venit cu o ordonanță prin care îl face înapoi pe prefect padișah”

Vasile Blaga: „Ponta a venit cu o ordonanță prin care îl face înapoi pe prefect padișah

Prezent, vineri, la Vaslui, liderul PNL Vasile Blaga a afirmat că șeful Executivul Victor Pomta „se agață” în continuare de putere, făcând „foarte mult rău” României prin modul în care guvernează, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În acest sens, copreședintele liberal îl acuză pe premier de emiterea unei ordonanțe care conferă prefecților toate atribuțiile pe care le dețineau primarii sau președinții de consilii județene unde aceștia nu mai sunt pe funcții.

„S-a ajuns în situații absolut incredibile în România, în care există anumite localități, unele dintre ele municipii importante, în care nu avem nici primar, nici consiliu local, nici secretar. În consecință, nu mai are nici cine semna statele de plată pentru salarizarea oamenilor. Și atunci, a venit cu o ordonanță de urgență prin care îl face înapoi pe prefect padișah. Adică, domnul prefect este cel care stabilește cine este ordonatorul de credite, modul în care se fac plățile, și nu cei aleși. Întrebăm și noi: ce legătură are asta cu democrația anului 2015? Nu putem să-i cerem nimic acestui om (n.r. – Ponta), care are o singură grijă, aceea de a sta agățat la putere cât mai mult cu putință, făcând foarte mult rău acestei țări, în condițiile în care nu s-a mai văzut într-un stat democratic ca un om aflat în situația lui să se agațe de scaun”, a declarat Vasile Blaga.

Liderul PNL îi solicită lui Victor Ponta să respecte democrația în România și dreptul populației de a vota.

„Noi îi cerem premierului să respecte dreptul românilor de a se pronunța prin vot și a-și alege, acolo unde este cazul, primari, consilii locale, președinți de consilii județene. Imediat după ce a pierdut alegerile prezidențiale a spus că a înțeles mesajul românilor, dar după ce a venit din Dubai nu i-a mai lăsat pe români să voteze”, a conchis Blaga.

Guvernul a adoptat, miercuri, o OU prin care reglementează domenii total diferite-deblocarea situației unor primării cu aleși suspendați sau a unor consilii dizolvate, dreptul universităților de a angaja profesorii fără studii doctorale finalizate, dar și modificarea legii finanțelor publice.

„Este vorba despre localități în care fie au fost dizolvate consiliile locale, fie primarul nu își poate exercita atribuțiile (ca urmare a încetării mandatului, a suspendării mandatului sau a dispunerii de măsuri preventive), fie ambele situații simultan. În aceste localități nu mai este posibilă, conform legislației în vigoare, adoptarea deciziilor la nivelul autorității publice locale (hotărâri ale consiliului local, dispoziții ale primarului) și/sau prestarea anumitor servicii publice, cu consecințe negative asupra bunei administrări a localității respective”, se preciza într-un comunicat de presă al Guvernului.

În situațiile precizate în comunicatul Executivului este vorba despre imposibilitatea de a aproba bugetul local sau rectificări ale bugetului local, imposibilitatea de a stabili în termenul legal (până la 10 noiembrie 2015) nivelul impozitelor și taxelor locale pentru anul 2016, imposibilitatea emiterii autorizațiilor de construcție și imposibilitatea acordării unor drepturi sociale respectiv de asistență socială, protecția copilului, ajutoare pentru încălzire, venit minim garantat.

Pentru deblocarea acestor situații au fost stabilite următoarele măsuri: „drepturile de asistență socială (alocație, măsuri de protecție socială, ajutoare pentru încălzire acordate persoanelor cu venituri mici, etc) vor putea fi aprobate de către secretarul unității administrativ-teritoriale sau de persoana numită de prefect în acest sens, în situația în care primarul nu își poate exercita atribuțiile; în cazul dizolvării consiliului local – posibilitatea reconstituirii consiliului din membri supleanți; în situația majorării/diminuării bugetului local cu sume de la bugetul de stat, prin hotărâre de Guvern – posibilitatea ca prefectul să desemneze o persoană care să preia calitatea de ordonator principal de credite și care să aibă dreptul de a rectifica bugetul local prin aprobarea unei decizii, cu avizul Administrației Județene a Finanțelor Publice; referitor la nivelul impozitelor și taxelor locale pentru anul 2016 – posibilitatea aprobării lor prin dispoziție a primarului, în cazul în care consiliul local este dizolvat, sau – dacă nici primarul nu-și poate exercita atribuțiile – prin decizie aprobată de către secretarul unității administrativ-teritoriale (sau de către persoana desemnată să preia calitatea de ordonator principal de credite), cu avizul Administrației Județene a Finanțelor Publice; emiterea autorizațiilor de construire de către președinții consiliilor județene, pentru lucările care se execută la imobile situate pe raza unităților administrativ-teritoriale unde primarul nu își poate exercita atribuțiile”, potrivit sursei citate.

Cei doi copreședinți ai PNL se află, vineri, în județul Vaslui, unde vor purta discuții cu membrii de partid și conducerea filialei județene. De asemenea, Alina Gorghiu și Vasile Blaga vor avea întâlniri și cu oameni de afaceri din municipiile Bârlad și Huși, urmând să viziteze și două fabrici din județ.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal